O eleva de 11 ani din municipiul Husi a fost violata cu salbaticie de un tanar chiar pe terenul de sport al scolii unde aceasta invata. Potrivit primelor cercetari ale politistilor vasluieni, fetita a fost acostata de Daniel B, in varsta de 23 de ani, in timp ce se ducea spre terenul de sport pentru a participa alaturi de celelalte colege la ora de educatie fizica.
Sub amenintarea ca o va bate daca nu-l urmeaza, eleva a fost condusa pe un alt teren de sport fata de cel pe care urma sa se desfasoare ora de educatie fizica. "Prin amenintarea cu acte de violenta, tanarul a intretinut raporturi sexuale cu minora, impotriva vointei acesteia. Daniel Benea a profitat si de faptul ca afara era deja intuneric si nu a fost observat de nimeni pe timpul consumarii actului", a declarat Mihaela Straub, purtatorul de cuvant al IPJ Vaslui, citat de Mediafax. Acesta a fost arestat preventiv pentru o perioada de 29 de zile, sub acuzatia savarsirii infractiunii de viol. Daca va fi gasit vinovat, acesta risca pana la 25 de ani de inchisoare.