Maşinile care blochează utilajele de deszăpezire în Craiova, ridicate de poliţie
Adăugat de RÁЇڧ at 16:38In sfârşit, rotiţele prin minister se mişcă ...
Poliţia din Craiova a început marţi să ridice toate maşinile de pe marginea drumului care sunt parcate neregulamentar şi care nu permit accesul utilajelor de deszăpezire. În ultimele zile a nins foarte mult în Craiova, iar utilajele nu au putut interveni peste tot din cauza autoturismelor lăsate în zăpadă.
Proprietarii maşinilor au fost amendaţi de poliţie cu 2 puncte de penalizare şi 150 de lei amendă. Şoferii autovehiculelor ridicate sunt revoltaţi de măsurile luate de primărie.
"Oamenii care parchează aici nu parchează de plăcere. Să pună mâna Primăria să facă parcări şi să deszăpezească... Amendaţi şi Primăria că încurcă circulaţia... Mă deranjează şi pe mine că nu veniţi între blocuri să vedeţi ce-i acolo...", se plânge un conducător auto.
Maşinile ridicate de pe străzile Craiovei au fost duse la periferia oraşului în depoul de tramvaie. Autoturismele vor putea fi recuperate în schimbul unei taxe de o sută de lei.
Labels: amenda, carosabil, craiova, dezapezire, gheata, parcare, penalizare, politie, puncte, ridicate, taxa, troleibuze